Giardia la caini

/în /de

Prezentare generala

Giardia „traieste” la nivelul tractului intestinal si infectia poate fi asimptomatica sau poate produce simptome gastrointestinale. Protozoarul Giardia apare in doua forme. Forma activa (mobila) care traieste si se multiplica in tractul intestinal se numeste „trofozoit”. El poate fi recunoscut la microscop pe baza aspectului sau caracteristic asemanator intr-o oarecare masura cu fata unei maimute cu doi ochi si un nas. Trofozoitul traieste numai la nivel intestinal si nu poate supravietui in mediul ambiant. Cealalta forma se numeste chist si este considerata forma infestanta a parazitului. Fiecare chist contine in interiorul lui cate doi trofozoiti complet dezvoltati. Chisturile pot ramane viabile in mediul ambiant pentru multe luni si pot produce infectia daca intalnesc conditii satisfacatoare de umiditate si racoare.

Infectiile cu Giardia (denumite giardioza) nu prezinta predispozitie de sex sau rasa, dar sunt mult mai frecvent intalnite la animalele tinere si la cele aflate in spatii limitate, cum ar fi cele din canise, adaposturile de animale si magazinele de animale.

Majoritatea cazurilor de infectii cu Giardia la oameni apar in urma contactului persoana cu persoana sau de la apa contaminata, dar cu toate acestea animalele sunt purtatoarele unor tipuri (tulpini) de Giardia care sunt infectioase pentru om, astfel ca transmiterea animal-om este posibila din punct de vedere teoretic. Cainii se infecteaza prin ingestia chisturilor din mediul ambiant. Majoritatea infectiilor apar din cauza apei contaminate – balti, mlastini, lacuri, fantani si puturi de mica adancime si apa contaminata cu materii fecale.

Giardia produce imbolnavirea prin lezarea intestinului subtire, care conduce la maldigestie (incapacitatea de a descompune nutrientii in mod corespunzator) si malabsorbtie (incapacitatea de a absorbi in mod corespunzator nutrientii digerati). De asemenea, Giardia determina cresterea motilitatii intestinale, astfel diminuand timpul alocat intestinului pentru a digera si a absorbi nutrientii. Motilitatea intestinala crescuta poate fi manifestata prin flatulenta (productie excesiva de gaze) si diaree.

Ce ar trebui sa urmariti:
Diaree
Varsaturi
Pierdere in greutate
Flatulenta (gaze în exces)

Diagnosticul

Ingrijirea medicala veterinara de specialitate trebuie sa includa testele de diagnostic si recomandarile ulterioare. Testele de diagnostic sunt necesare pentru a identifica giardioza si a exclude alte boli. Aceste teste pot fi reprezentate de:

Un istoric medical complet si o examinare fizica (consult) meticuloasa. Testele specifice de diagnostic vor fi necesare pentru ca medicul veterinar sa diagnosticheze giardioza la animalutul vostru de casa.

Examinarea directa a amprentelor din materiile fecale la microscop pentru a pune in evidenta doua stadii diferite ale Giardiei denumite „chisturi” sau „trofozoiti”. Cel mai probabil, trofozoitii pot fi vizualizati in materiile fecale diareice, iar parazitul poate fi recunoscut pe baza miscarii sale rapide.  Este cel mai probabil ca acele chisturi sa fie intalnite in fecalele semi-formate. Este nevoie de o suficienta experienta pentru ca examinatorul sa fie capabil sa recunoasca chisturile. Rezultatele pozitive ale acestei probe pun un diagnostic definitiv al giardiozei, dar nu uitati ca rezultatele negative nu exclud parazitoza.

Metoda flotatiei cu sulfatul de zinc pentru a identifica chisturile de Giardia. O proba de materii fecale este amestecata cu o solutie de sulfat de zinc intr-un tub de testare si, dupa cateva minute de prelucrare, chisturile de Giardia (daca sunt prezente) vor flota in partea de sus a solutiei de unde pot fi colectate si identificate la microscop. Acest test efectuat pe trei probe de fecale diferite prelevate de la acelasi caine este capabil sa detecteze Giardia cu o precizie de 96%.

O tehnica ce foloseste imunosorbenti si enzime (ELISA) poate identifica antigenii de trofozoitii de Giardia in fecale. Medicul veterinar poate efectua testul in cabinetul lui sau poate trimite o proba de fecale catre un laborator autorizat.

Imunofluorescenta directa pentru a identifica chisturile de Giardia in fecale.

Prelevarea probelor de la nivelul duodenului (prima portiune a intestinului subtire) in timpul endoscopiei si examinarea acestora de prezenta trofozoitilor de Giardia.
Diagnosticul diferential

Cel mai comun simptom al giardiozei este diareea, dar exista multe alte cauze ale diareei. Cateva dintre aceste cauze sunt reprezentate de:

Deranjamente de origine alimentara: modificarile bruste in dieta, supraalimentarea, imprudentele de natura alimentara, cum ar fi cotrobairea in gunoi sau consumarea prea multor resturi alimentare ramase de la masa stapanului.

Medicamentele: aspirina si medicamentele antiinflamatorii nesteroidiene similare cum ar fi Ibuprofenul; multe dintre antibiotice, medicamentele anticanceroase, metalele grele (plumbul, arsenicul) si insecticidele.

Alti paraziti reprezentati de viermi (nematode, ascarizi, tenii, Trichocephalus spp.) si protozoare (coccidia, Entamoeba, Trichomonas, Balantidium).

Virusuri: parvovirus, coronavirus.
Bacterii: Salmonella, Campylobacter, Clostridium, E. coli.
Obstructia tractului intestinal cauza de corpi straini.
Tumori ale tractului intestinal.
Obstructia mecanica a tractului intestinal determinata de volvulus (torsionarea intestinului) sau invaginatie (telescoparea intestinului in el insusi).
Tulburarile metabolice cum ar fi insuficienta renala, insuficienta hepatica si hipoadrenocorticismul.

Tratamentul

Mai multe medicamente au fost utilizate pentru a trata infectiile cu Giardia la animalutele de companie. Medicamentele antiparazitare reprezinta cea mai importanta parte a tratamentului, dar masurile suplimentare cum ar fi adaugarea fibrelor in alimentatia pot imbunatati consistenta materiilor fecale si de asemenea, pot grabi recuperarea animalutului vostru. Tratamentul in cazul animalutelor de companie cu giardioza poate include unul sau mai multe dintre urmatoarele medicamente:

Metronidazol este un antibacterian care a fost larg utilizat in tratarea cainilor cu Giardia, precum si a oamenilor. Acest medicament are o eficacitate rezonabila impotriva Giardiei si, in plus, prezinta avantajul de a fi eficient si impotriva altor protozoare parazitare, precum si impotriva unor bacterii care ar putea contribui la aparitia diareei. Efectele adverse asupra sistemului nervos s-au produs in urma administrarii dozelor mari.

Fenbendazolul este un deparazitant care omoara viermii parazitari comuni cum ar fi nematodele, ascarizii si Trichocephalus spp. Atunci cand este administrat la dozajul uzual, fenbendazolul este, de asemenea, foarte eficient si impotriva Giardiei. Fenbendazolul este foarte sigur si destul de ieftin.

O combinatie de praziquantel, pyrantel şi febantel reprezinta o alta medicatie antiparazitara utilizata impotriva viermilor paraziti, cum ar fi nematodele, ascarizii, Trichocephalus spp. si teniile. Studiile recente au aratat ca aceasta combinatie este, de asemenea, eficienta si impotriva Giardiei. Tratamentul va trebui administrat numai pentru trei zile consecutiv. Medicamentul este putin mai scump.

Tratamentul optim al animalutului vostru de companie solicita o asociere a ingrijirii medicale de specialitate si a celei de la domiciliu.
Ingrijirea la domiciliu si preventia

Administrati toate medicamentele exact intocmai cum v-au fost prescrise de catre medicul veterinar. Toate medicamentele prescrise vor trebui administrate pentru a va asigura ca infectia a fost eliminata. Anuntati-va medicul daca intampinati dificultati in a-i administra animalutului vostru medicamentele prescrise.

O hrana bogata in fibre poate imbunatati consistenta fecalelor la animalele de companie cu diaree asociata infectiei cu Giardia.

Decontaminarea mediului este o parte importanta a procesului de preventie a infectiei cu Giardia. In menajeriile cu mai multi caini si in situatiile in care animalele sunt limitate intr-un mediu restrans (exemplu, canise, adaposturi de animale, pet-shopuri), igienizarea adecvata este cruciala pentru a preveni contaminarea de la un animal la altul. Toate materiile fecale trebuie inlaturate din custi, alei si curti. Canisele vor trebui curatate cu dezinfectanti adecvati si uscate complet inainte de a le permite animalutelor de companie accesul in ele.

Toate animalele ar trebui tratate cu o medicatie adecvata inainte de a fi introduse intr-o colectivitate sau intr-un mediu cu mai multe animale.

Imbaierea animalelor inainte de a le introduce intr-un mediu necontaminat permite eliminarea fecalelor si a chisturilor infectante de pe blana acestora.

Proprietarii de animalute de companie vor trebui sa inlature fecalele din curte, sa evite sa le permita acestora sa bea din mlastini si lacuri si sa le imbaieze cu regularitate pentru a indeparta orice urme de fecale de pe blana lor.

Dupa terminarea tratamentului, prezentati-i medicului vostru veterinar o proba proaspata de fecale pentru a confirma eficienta tratamentului. Daca, dupa cateva zile de tratament, nu se constata nicio imbunatatire, mergeti cu animalutul la medicul veterinar pentru o reevaluare.

Un vaccin conceput pentru a ajuta la prevenirea bolilor cauzate de Giardia a fost recent dezvoltat (GiardiaVax). Proprietarii de canise, adaposturi de animale si pet-shop-uri, precum si crescatorii si proprietarii de animale de companie care sunt detinatorii mai multor exemplare poate ca vor dori sa discute cu medicii lor veterinari despre utilitatea acestui vaccin. Cainii in varsta de 8 saptamani sau mai mari primesc o doza de vaccin si o a doua doza la un interval de 2-4 saptamani, mai tarziu. Imunitatea se pare ca dureaza pana la un an de zile. Rapelurile anuale sunt recomandate.

Transmiterea Giardiei de la animale la oameni este un subiect controversat. Exista putine dovezi potrivit carora omul s-ar infecta de la caini. Cazurile de giardioza la om, de regula, se produc ca urmare a contactului persoana-la-persoana sau prin apa de baut contaminata. Pana cand aceasta controversa este rezolvata, toate animalele infectate ar trebui tratate indiferent daca manifesta sau nu simptome. Cea mai buna modalitate de a detecta infectia este aceea de a solicita medicului vostru veterinar sa verifice o proba de fecale a animalutului vostru de cel putin doua ori pe an.

sursa : veterinarulconstanta , animalutul , zooland , animale

Dirofilarioza la caine

/în /de

Dirofilarioza este o afectiune grava la caini care este produsa de parazitul numit Dirofilaria immitis. Parazitoza este endemica in regiunile cu clima calda, fiind transmisa de catre tantari. In Europa tarile din bazinul Marii Mediterane erau cel mai des afectate. Insa din cauza incalzirii globale, arealul de raspandire al tantarilor vectori ai acestei boli s-a extins, ajungand pana in tara noastra. Delta Dunarii si sudul tarii sunt cele mai expuse, insa au fost raportate cazuri de dirofilarioza canina chiar si in judetele din nord (Iasi). Cainii tinuti in spatii deschise sunt cei mai predispusi (maidanezii, cainii de curte), precum si cei de vanatoare, care exploreaza terenurile aflate in apropierea baltilor si lacurilor.

Transmitere si ciclu de viata al Dirofilaria immitis

Cainele este gazda definitiva a parazitului. Infectia mai poate afecta si pisicile, vulpile, lupul. Parazitoza la pisici este rara si dezvolta forme mai usoare. Tantarul este gazda intermediara si detine un rol esential in cresterea si transmiterea parazitului. Dintre cele 4 stadii de dezvoltare, 2 se petrec in organismul tantarului.

Totul incepe cand insecta suge sangele unui caine infectat. In circulatia cainelui calatoresc microfilariile, care reprezinta ouale viermelui. Cand tantarul se hraneste, ingera si aceste oua, care odata ajunse in corpul sau incep sa se dezvolte. Este nevoie de temperaturi ambientale peste 27 de grade Celsius pentru ca ouale sa eclozeze.  De aceea dirofilarioza se manifesta doar pe timpul verii si doar in tarile cu clima calda. Dureaza 14 zile pana cand microfilariile trec din stadiul L1 in stadiul L2 si apoi din L2 in L3. Larvele aflate la al 3-lea nivel de devoltare, migreaza in aparatul bucal al tantarului, fiind pregatite sa infecteze gazda definitiva, cainele.

Cand femela tantar va musca un caine sanatos, va transmite larvele aflate in stadiul L3.  In piele la locul muscaturii, larvele cresc, iar in 10- 15 zile trec la nivelul L4.  Acum ele devine mobile, patrund in circulatie si se fixeaza in muschii toracelui si abdominali si asteapta aproape 2 luni pana cand ajung in stadiul final de dezvoltare,L5. Dirofilaria este acum in faza de adult tanar, pregatit sa se stabileasca definitiv la „casa lui”. Contrar denumirii inexacte, dirofilaria se aseaza in arterele pulmonare si doar in infectiile majore, cu zeci de indivizi, migreaza si in jumatatea dreapta a inimii. Aici adultii se maturizeaza sexual si la 6-7 luni de la infectare, sunt capabili sa elibereze microfilarii in circulatia cainelui. Cainele devine astfel sursa pentru transmiterea infectiei si la alti semeni, daca in ecuatia intra elementul de legatura, reprezentat de tantar.

Dirofilaria immitis este un vierme cilindric, foarte subtire, ca un fir de ata, de unde si numele stiintific. Femelele sunt mai lungi decat masculii, putand ajunge pana la 30 de cm. Masculii  masoara doar 20- 23 de cm si au coada spiralata. Pot trai in organismul cainelui pana la 7 ani, formand colonii masive, care pot depasi 100 de indivizi. Elibereaza continuu microfilarii, care rezista in circulatia sangvina 2 ani. Se pare ca noaptea microfilariile se concentreaza in vasele de sange periferice, adica exact in momentul in care tantarii devin activi.

Semne clinice

Cainele nu prezinta semne de imbolnavire in primele 6-7 luni de la infectare. Este perioada „muta”, in care viermele se matureaza si nu elibereaza microfilarii. Bineinteles nici diagnosticul nu poate fi pus in acest interval. Larve in stadiul L5, in momentul in care migreaza spre inima, se pot rataci si ajung sa se stabileasca in organe precum: ochi, creier, arterele membrelor. Astfel apar semne nespecifice precum orbirea, convulsiile, schiopatat.

Doua mecanisme patogenice au loc in organismul cainelui din cauza parazitilor: iritarea arterelor pulmonare si obstructia vaselor de sange. Arterele pulmonare sunt cele care transporta sangele neoxigenat de la inima la plamani. Organismul sesizeaza prezenta parazitilor la acest nivel si incearca sa se apere prin intermediul inflamatiei. Din pacate rata de dezvoltare a viermilor este mult mai rapida decat mecanismele de aparare ale organismului. Arterele se degradeaza, iar in timp se ajunge la anevrisme si formarea de cheaguri de sange pe traiectul lor. Se poate produce chiar blocarea in totalitate a vaselor. In plamani in jurul vaselor parazitate se acumuleaza lichid, iar zone intinse de tesut pulmonar devin incapabile sa mai oxigeneze sange. Este momentul in care cainele prezinta primele semne clinice: tusea, repiratia ingreunata, astenia de efort (cainele oboseste rapid din cauza oxigenarii insuficiente).

In fazele avansate ale bolii apare si insuficienta cardiaca. In general, cand populatia de paraziti din arterele pulmonare creste, viermii migreaza in atriul si ventricolul drept. Inima pompeaza cu dificultate sange intr-un spatiu ingustat. Pentru a putea depune mai mult efort muschiul cardiac se ingroasa. Aceasta are efect negativ asupra transmiterii impulsului nervos si se ajunge la aritmii cardiace. Cand obstructia arterelor, respectiv a cordului drept este mare, inima nu mai poate pompa sangele si cedeaza. Moment in care viata cainelui este pusa serios in pericol.

Diagnostic

Semnele clinice (tusea seaca, sangerarile nazale, oboseala) sunt cele care trimit pacientul la medicul veterinar. Se vor efectua teste de sange care vor dezvalui prezenta: microfilariilor  sau a anticorpilor specifici impotriva Dirofilariei. Dupa aceasta se vor face radiografii toracale pentru a descoperii gradul de obstructie arteriala.

Tratament

Este de lunga durata si foarte costisitor, insa din fericire eficient. Medicatia va solicita intens organismul cainelui de aceea mai intai vor fi testate organele vitale (rinichi, inima, ficat, plamani) pentru a descoperi daca pot face fata tratamentului.  Se vor trata eventualele afectiuni descoperite la aceste organe si abia apoi se va instaura cura impotriva dirofilariei. Tratamentul este alcatuit din doua etape: in prima parte  se vor elimina viermii adulti (medicatie pe baza de arsenic), iar apoi se vor eradica microfilariile. Vindecarea are loc atunci cand analizele de sange nu mai indica prezenta microfilariilor. Pe durata tratamentului cainele va fi scutit de orice efort fizic, pentru a preveni depunerea viermilor omorati in vasele sangvine ale plamanilor si pentru a oferi organismului posibilitatea sa ii absoarba lent.

Preventie

Din pacate in Romania nu exista tratament impotriva dirofilariozei. Boala este recent aparuta si rara. Medicatia se aduce din strainatate si este destul de scumpa (chiar si acolo). Exista un vaccin pentru prevenirea bolii, dar din nou la noi nu este accesibil. Totusi exista un mod mult mai simplu si ieftin de a va proteja patrupezii. Deparazitarea externa cu substante puternice, aplicate topic, regasite in produse ca: Stronghold, Advantix sau Frontline. Incepeti programul de deparazitari primavara si sustineti-l pana toamna cand sezonul cald va fi trecut. Astfel va scutiti cainele de suferinta unei bolii extrem de agresive, potential letala, dar si  de costul piperat al unui tratament, si el dificil pentru caine.

sursa : veterinarulconstanta , animalutul , zooland , animale

De ce roade cainele?!

/în /de

Exista o sumedenie de motive pentru care cainii rod. Cainii nu rod pentru a face rau, ci pentru ca este in instinctul lor. Orice caine roade si are nevoie de asta. Depinde de noi sa il educam ce are voie sa roada. Un caine nu va putea fi niciodata invatat sa nu mai roada deloc, insa orice caine poate fi educat sa roada doar acele obiecte permise.

Catelusii rod in primul rand pentru ca le cresc dintii. Ca si in cazul bebelusilor, in momentul in care ies dintii gingiile devin dureroase si necesita stimulare. Deasemenea cand se schimba dintii e nevoie de exercitiu (ros) pentru a diminua durerile. Cainii isi schimba dintii intre lunile 3 si 7, in functie de talie, si acum au ceea mai mare nevoie sa roada ceva.

Un caine nu face diferenta intre un pantof nou si unul uzat, pe care multi proprietari il dau cainelui sa il roada pentru a-l tine ocupat. Insa un caine mereu va stii care e mirosul dumneavoastra. Iar pantofii sunt cel mai bine impregnati cu acesta. Un caine lasat singur mai multe ore pe zi acasa, va roade acele obiecte care poarta mirosul dumneavoastra, pentru a-si mai alina din singuratate.

Stresul si plictiseala este un alt motiv pentru care cainii rod. Un caine care poseda anumite fobii roade cand este expus acestora. Afara fulger si tuna, in locuinta vecinilor se aud anumite zgomote sau poate interactioneaza cu mirosuri neplacute, sunt suficiente pentru caine sa nu se simta in siguranta, sa fie speriat si sa isi verse teama pe primul obiect  care ii iese in cale. Cainii au multa energie si trebuie sa si-o consume in vreun fel. Din moment ce dumneavoastra nu reusiti sa ii oferiti suficient exercitiu, el isi iroseste energia acumulata prin stres. Plictiseala se instaleaza repede la caini, de aceea un caine trebuie sa aiba mereu la dispozitie ceva de ros sau cu care sa se joace. Orice caine ar trebui sa aiba o „zestre” de cel putin 10 jucarii, care sa poata fi date prin rotatie, pentru a fi mereu intersante. Un caine are nevoie sa isi foloseasca minte si sa lucreze. Acordati in fiecare zi timp dresajului si exercitiilor de obedienta. Cand cainele ramane singur oferiti jucarii care sa le stimuleze creierul, cum sunt acelea care se pot umple cu gustari delicioase, iar cainele trebuie sa se straduiasca sa ajunga la continut. Un caine lucrat suficient, va obosi si apoi se va odihni.

Unii caini rod mai mult decat altii, deorece poate asa este caracterul lor sau poate pentru ca este in genetica lor. Unele rase sunt mai predispuse la ros decat altele. Rasele de vanatoare- aport cum ar fi Labradorul, Golden Retriever, Spanielii sau Afganii in timpul vanatorii trebuia sa prinda prada in gura si sa o aduca, asa ca li s-a format acest obicei de a tine mereu ceva intre maxilare. In functie de tipul rasei cainelui asigurati-i exercitiu care sa il stimuleze, sa ii consume energia.

Petreceti cat mai mult timp cu cainele. Cainele este animal de haita, dumneavoastra sunteti liderul, iar el adora sa fie in prezenta dumneavoastra si sa va multumeasca. Cand il lasati singur un caine se va simti singur si anxios si atunci trebuie sa isi verse undeva acest stres. Cainele stie ora la care va intoarceti acasa, daca aveti un program fix. Iar in cazul  in care se intampla sa intarziati incordarea creste pentru el, iar rosul ii ofera satisfactie pentru a contrabalansa stresul. Scoateti cainele la plimbare, jucati-va cu el. Un caine relaxat nu se va mai gandi la ros. Dresati  cainele bine, pentru a va fi mai usor sa corectati unele apucaturi nedorite. In plus astfel petreceti si timp impreuna, ii tineti si mintea ocupata. Un caine niciodata nu va roade ca sa se razbune,  ei nu cunosc un astfel de sentiment. Asa ca nu va certati cainele cand veniti acasa si descoperiti nazbatia. Nu faceti decat sa cresteti nivelul de stres. Un caine trebuie atentionat ca greseste doar atunci cand este prins asupra faptei.

 

sursa : veterinarulconstanta , animalutul , zooland , animale

Erlichioza la caini

/în /de

Ce este Erlichia?

Ehrlichia, denumita dupa numele doctorului Ehrlich, primul care a descris aceast parazit, este un microorganism care traieste in celulele sangelui la diferite gazde. Diferite tipuri de Ehrlichia traiesc in tipuri diferite de globule albe. Gazdele pot fi oamenii, animalele de companie sau animalele salbatice. Ele trec de la o gazda la alta prin intepaturile capuselor iar localizarea lor intracelulara le face greu de distrus, pentru ca majoritatea antibioticelor nu patrund in interiorul celulelor.

Despre tipurile de Erlichia
Ehrlichia  au fost grupate dupa tipul de globule albe in care se localizeaza. Linia granulocitara de leucocite folosite de organism in invaziile acute inflamatorii au un nucleu foarte lobulat si o morfologie specifica intre celulele sanguine. Monocitele, folosite de catre organism in inflamatiile cronice au un nucleu mult mai rotund. Prin depistarea Ehrlichia in interiorul anumitor tipuri de globule albe ne putem orienta in mare masura si asupra tipului ei.

o Ehrlichia equi – traieste in granulocite (un tip de globule albe)
o Ehrlichia ewingii – tot in granulocite
o Ehrlichia canis – traieste in monocite (un alt tip de globule albe)
o Ehrlichia risticii (agentul pathogen al febrei Potomac la cai) – deasemenea traieste in monocite.
o Ehrlichia platys – traieste in trombocite (celulele responsabile de coagularea sangelui)
Odata cu noile descoperiri ale biologiei moleculare, s-a demonstrat insa ca aceste reguli nu sunt absolute. Astazi, pentru identificarea tipului de Ehrlichia se folosesc secventele de ARN. In prezent, unele microorganisme despre care pana acum s-a crezut ca sunt Ehrlichia au fost incluse in alte grupuri; lista actuala a microorganismelor considerate Ehrlichia este urmatoarea:
o Ehrlichia canis (cele mai multe infectii la caine)
o Ehrlichia ewingii (in general la caine)
o Ehrlichia chaffeensis (produce infectii la om)
o Ehrlichia ruminantium (la rumegatoere)
(Ehrlichia risticii este acum clasificata ca Neorickettsia risticii, iar Ehrlichia platys este acum denumita Anaplasma platys. Ehrlichia equi, Ehrlichia phagocytophila si ehuman granulocytic Ehrlichial granulocitara umana a fost reclasificata ca Anaplasma phagocytophila).
Ce este pancitopenia tropicala?
Desi se stia despre faptul ca Erlichiile pot infecta cainii, problema a devenit mai intens studiata atunci cand cainii de rasa Ciobanesc German ai armatei Americane care participau la razboiul din Vietnam s-au infectat cu un microorganism care le ataca celulele sangelui, atat pe cele ale cat si pe cele rosii. Boala a fost denumita pancitopenie tropicala canina. A fost studiata si s-a constatat ca aria ei de actiune nu era numai Asia de Sud-Est ci de fapt si U.S.A.
Prin 1980 a devenit clar ca si oamenii pot fi afectati de Ehrlichia si cercetarile s-au intensificat.

Se spune ca rasa Ciobanesc German are o receptivitate mai mare si face forme mai grave.
Ce tipuri de capuse sunt implicate in infectia cu Ehrlichia?
Diferite specii de Ehrlichia sunt raspandite de diferite tipuri de capuse.
Capusa maronie a cainelui (Rhipicephalus sanguineus) raspandeste de obicei Ehrlichia canis, Ehrlichia ewingii, dar si alte boli.
Capusa „steaua singuratica” (Amblyomma americanum) este vector principal pentru Ehrlichia ewingii.

Este important de retinut ca acolo unde sunt capuse exista si multe boli transmise de acestea: Boala Limme, Babesioza, Anaplasmmoza dar si altele pe care poate nu le stim astazi. Se poate ca un pacient care traieste intr-o zona unde sunt multe capuse sa fie infestat cu mai multe tipuri de paraziti ai sangelui transmisi de acestea.

Cand se imbolnavesc cainii?

Sunt 3 forme de evolutie ale bolii: acuta, subclinica si cronica.

Forma acuta: Apare cam la 3 saptamani dupa ce gazda a fost muscata de catre capusa purtatoare de Erlichia. Parazitul se multiplica in aceasta perioada si ataca membranele globulelor albe. Numarul de trombocite va scadea si apare un proces de distrugere autoimuna a acestora. Cainele devine apatic, nu mananca si apare hipertrofia ganglionilor limfatici. Poate aparea febra dar rareori se intampla ca in aceasta faza cainele sa moara. Multi reusesc sa treaca peste boala prin propriile forte dar altii intra in faza urmatoare.

Faza subclinica: Cainele pare normal. Organismul sau a sechestrat in splina sau in ficat parazitii si este esential sa-i tina acolo. Cainele poate sta in aceasta faza cateva luni sau chiar ani. Singurul semn ca este infectat cu Erlichia este reducerea numarului de trombocite sau cresterea numarului de globuline, evident la o analiza a sangelui. Proteinele din sange sunt impatrite in albumine (sunt transportori importanti) si globuline (orice alte proteine din sange, inclusiv anticorpii). Stimularea indelungata a sistemului imunitar va duce la cresterea numarului de globuline.

Forma cronica: In aceasta faza cainele devine din nou bolnav. Pana la 60% din cei infectati cu Ehrlichia canis vor avea sangerari datorita reducerii numarului de trombocite. Pot aparea inflamatii profunde ale ochiului numite uveite, ca rezultat al stimularii indelungate a sistemului imunitar. Desemenea, pot fi vazute si efecte neurologice ale bolii sau glomerulonefrite cu pierderi masive de proteine prin urina. Cresterea numarului de globuline se intalneste aproape in toate cazurile ajunse in aceasta faza, albuminele fiind adesea scazute. Cei mai multi caini nu prezinta pancitopenie completa (reducerea numarului de celule albe din toate liniile).

Infectia cu Ehrlichia ewingii pare sa produca si artrite in plus fata de cele descries mai sus.

Cum se pune diagnosticul ?
Diagnosticul nu se pune printr-un singur test ci presupune o colectare de rezultate. Primul pas este depistarea semnelor clinice:
febra, hipertrofia ganglionilor limfatici si artritele multiple.
• scaderea numarului de trombocite, numar crescut de globuline si anemie medie la testele de sange.

Atunci cand se suspicioneaza Erlichioza se impune testul anticorpilor din sange. Daca acesta este pozitiv inseamna ca acel caine a fost expus la infectia cu Ehrlichia si nu inseamna neaparat ca avem de-aface cu o infectie activa in acel moment. Un rezultat negativ la test nu exclude definitiv infectia cu Erlichia deuarece un pacient foarte bolnav nu mai poate produce anticorpi la fel cum si un pacient aflat la inceputul bolii nu a inceput inca sa produca anticorpi. Nivelul anticorpilor sau titrul de anticorpi se poate afla prin imunofluorescenta (IFA) sau prin testul ELISA (enzyme-linked immunosorbent assay).  IFA este testul traditional. Metoda ELISA este inclusa in testele  IDEXX labs (the snap 3DX test) care includ si testele pentru boala Limme si Dirofilarioza(Heart worms). Pana cand titrul de anticorpi incepe sa scada trec 6-9 luni.
Recent, a devenit disponibil si testul PCR pentru derminarea prezentei actuale a Erlichiei in organism. Combinarea testului PCR cu cel de titrare a anticorpilor este recomandata de American College of Veterinary Internal Medicine.

Tratamentul
In ciuda faptului ca este unul din cele mai vechi antibiotice aflate in uz la ora actuala, Tetraciclina ramane inca cel mai eficient medicament impotriva Erlichiilor dar si a altor paraziti ai sangelui. Doxiciclina, un derivat modern al Tetraciclinei, castiga in ultima vreme teren datorita orarului de administrare mai lejer. Tratamentul dureaza in jur de o luna. Raspunsul initial este rapid, ameliorarea starii de sanatate a cainelui fiind evidenta dupa primele doze.
Din cauza faptului ca reactiile imunomediate secundare la Erlichia reprezinta o problema (de ex. artritele imunomediate sau pierderile imunomediate de trombocite), corticosteroizii de tipul Prednisonului pot fi folositi pentru a imbunatati situatia, pana cand antibioticele incep sa-si faca treaba.

Dupa infectie, este posibila si reinfectarea, ceea ce inseamna ca organismul nu ramane imun.
Recent, Imizolul (Imidocarb dipropionate), administrat injectabil, o singura injectie subcutanata sau intramusculara, cu repetare la 2 saptamani, in asociere cu Doxiciclina, se pare ca reprezinta cea mai buna formula de tratament.

sursa : veterinarulconstanta , animalutul , zooland , animale

Boala Carre ( Jigodia sau Febra canina)

/în /de

Toata lumea a auzit despre boala Carre ( Jigodia sau Febra canina) ca este una din cele mai grave boli ale cainilor si ca putini dintre acestia scapa daca sunt afectati. Cred faptul ca trebuie sa ne vaccinam cainii impotriva acestei boli este mai bine cunoscut decat boala propriu-zisa. Adesea, multi stapani vin la cabinet dupa ce au citit cate ceva si isi suspecteaza cainele ca ar avea-o, asta pentru ca simptomele ei sunt multiple si evolutia seamana de multe ori cu cea a altor boli.
Adevaratii suspecti ai acestei boli sunt cainii nevaccinati sau cu o schema de vacciare incompleta, care au luat contact cu locurile des frecventate de caini cu sau fara stapan, cu locuri pe unde au stat de curand animale bolnave sau chiar au intrat in contact cu acestea. Simptomele de debut sunt:

Secretii oculare si nazale abundenteFebra (care uneori apare dar trece neobservata)mare, 40-41 grade Celsius,apetit scazut,tuse si apoi pneumonie

Contaminarea se face pe cale respiratorie, virusul patrunzand pe la nivelul mucoasei nazale sau bucale, primul fiind afectat tractul respirator, de aici aparand pneumonia, insa lucrurile nu se opresc aici. In continuare apar semnele digestive, voma si diareea dar si cheratinizarea (calusarea) pielii nasului si a pernulelor (de unde si o denumire mai veche de „boala labutelor grele” – hard pad disease).

Dupa completarea a ceea ce se numeste „faza mucoasa” cu manifestarile respiratorii si digestive descrise, virusul ataca sistemul nervos (faza neurologica), conducand la:

Accese (in mod clasic, acestea incep cu tremuraturi ale maxilarelor care progreseasa pana la convulsii ale intregului corp).Un semn binecunoscut este cel ce da impresia ca animalul mesteca guma. Bineinteles ca acestea nu sunt singurele manifestari nervoase; pot aparea tremuraturi, balansari ale corpului, slabiciuni ale membrelor. Semnela descrise pot progresa si animalul moare, sau raman stabile si permanente, la un anumit nivel de intensitate.
Daca un caine ajunge sa reziste in lupta cu forma neurologica 1-3 saptamani, se pesupune ca are sanse de supravietuire. Cateii tineri sau indivizii cu imunitate precara mor de obiei in timpul fazei mucoase in timp ce indivizii cu imunitate ridicata prezinta doar semne mediocre ale acestei faze si nu par sa fie bolnavi pana cand nu apare forma nervoasa.

Virusul
Virusul bolii Carre esta inrudit antigenic cu virusul care produce pojarul (rubeola) la om. Demult, exista o metoda de imunizare a cateilor impotriva acestei boli cu vaccin pentru pojar. Se mai spunea ca un copil poate deveni imun la pojar daca avea in casa un caine care fusese vaccinat contra bolii Carre cu un vaccin viu atenuat((nu incercati asta in casa caci nu da rezultate).
Virusul acestei boli este alcatuit dintr-o singura „spirala” de ARN invelita intr-o capsula proteica, aceasta fiind la randul ei acoperita de un invelis lipidic. Cheia este acest invelis lipidic  care este usor distrus in mediul extern, ceea ce face imposibila rezistenta virusului salbatic timp indelungat.  Deuarece pentru a produce infectia invelisul lipidic al virusului trebuie sa fie intact, transmiterea bolii presupune contactul direct intre animalul bolnav si cel sanatos sau cel putin contactul cu secretii foarte proaspete (30 de minute)eliminate de un animal bolnav. Ca si alte virusuri, el rezista mai multi ani la temperaturi foarte mici , mai ales daca nu exista lumina.  Dezinfectantele uzuale si curatenia temeinica in canise distrug virusul relativ usor.

Transmiterea bolii
Un caine infectat transmite de obicei boala altora prin tuse, odata cu secretiile respiratorii, dar virusul poate fi transmis prin majoritatea secretiilor, incusiv prin urina. Acesta patrunde in noua gazda pe cale respiratorie sau digestiva si incepe sa se multiplice imediat. El este fagocitat („inghitit”) de celule ale sistemului imunitar denumite macrofage, inconjurat de celule si apoi distrus de enzime.  Din pacate pentru cele mai multe gazde, virusul nu este distrus de macrofage, ele nefacand decat sa-l imprastie in tot corpul gazdei, prin circulatia sangvina.  In decursul a 24 de ore, virusul traverseaza ganglionii limfatici ai pulmonului, iar in a 6-a zi el a migrat deja in splina, stomac, intestin subtire, si ficat. Din acest moment incepe febra.
Din ziua a 8-a, a 9-a, apare un semn de intrebare crucial in evolutia infectiei; gazda isi pune la punct un raspuns imun iar evolutia ulterioara depinde de cat de rapid si cat de puternic este acesta.  Un raspuns puternic incepe sa elimine virusul din acest moment fara semne de boala pana in ziua a14-a.  Un raspuns slab al sistemului imunitar permite virusului sa invadeze toate epiteliile, iar mai departe sa atace celulele creierului. Gazda incepe sa dea semene de boala cand virusul se raspandeste in tot organismul, iar raspunsul imunitar inconstant determina o diversitate de manifestari clinice, de aceea unii caini au numai semne discrete de boala in timp ce altii au de la inceput o evolutie progresiva, letala.
Dupa ce a fost eliminat din majoritatea organelor interne, virusul poate sa se cantoneze pentru perioade lungi de timp in sistemul nervos sau in piele. Din aceasta cauza forma cutanata (calusarea pernutelor si a nasului), sau mai rau, convulsiile, pot aparea la mult timp dupa ce virusul a fost eliminat din organele interne.

Multe victime ale acestei boli sunt catei tineri, care dupa ce au supt colostru de la mame (lapte primele zile de viata, foarte bogat in anticorpi), raman descoperiti imunitar in jurul varstei de 16 saptamani, daca nu sunt vaccinati inainte de aceasta perioada. Multe din catelele mame sunt vacciate, ele transmitand cel putin oarecare imuntate specifica, dar tot nu este de ajuns decat o perioada scurta. In locurile unde nu se practica vacinarea, boala Carre ataca toti cainii.

Tratament
De-a lungul timpului au fost incercate multe protocoale care de care mai bizare, avand in vedere ca inca inca nu s-a pus la punct si nu s-a stabilit cu precizie o terapie antivirala. Ceea ce se stie clar pana la aceasta ora este ca recuperarea dupa boala Carre  depinde in totalitate de sistemul imunitar al gazdei si ca singurul tratament real este cel de suport, pana cand animalul isi elaboteaza propriul raspuns imun solid. Daca pacientul are pneumonie, se folosesc antibiotice pentru a combate infectiile secundare bacteriene, iar bronhodilatatoarele ne pot ajuta la nevoie. Daca exista diaree, se vor folosi fluidele in scopul combaterii deshidratarii.
Boala Carre este extrem de variabila in ceea ce priveste simptomele, recuperarea putand surveni in orice stadiu al acesteia. Aceasta a dus la asocierea unor scheme terapeutice bazate in special pe sustinerea si stimularea sistemului imunitar al gazdei.
Forma nervoasa este extrem de dificil de tratat. Totusi, intr-o mai mica sau mai mare masura  este posibila recuperarea, uneori cainii ramanind cu sechele pentru tot restul vietii, sechele care pot fi insa suportate.  Pentru formele progresive sau pentru cazurile care raman cu sechele grave, euthanasia ramane ultima optiune.

Prevenirea infectiei
In trecut, aceasta boala producea adevarate dezastre in randul comunitatilor de caini din anumite zone. Cam de prin anii 50 vaccinarea a inceput sa se faca pe scara larga, astazi, ea fiind intalnita destul de rar.
Vaccinul impotriva Jigodiei este unul de baza in programul e imunizare a cainilor, el fiind de obicei asociat cu cel impotriva Parvovirozei sau (si) cu cele pentru Hepatita contagioasa canina, Parainfluenta, Leptospiroza Coronaviroza si uneori si cu cel Antirabic. Cateii sunt vaccinati incepand cu varsta de 6-8 saptamani si apoi la 2-3 saptamani, atata timp cat medicul veterinar considera. Schema de vaccinare o stabilesc in general medicii fiecarui cabinet, in functie de incidenta bolilor in zona respectiva. Cert este ca vaccinarea se va face anual pentru cainii adulti, pana la sfarsitul vietii.
Vaccinul care este disponibil pe piata este facut dintr-un virus viu modificat (cu patogenitate atenuata) pentru a fi capabil sa produca raspunsul imun dar incapabil de a produce boala. Deasemenea se mai gaseste si o forma de vaccin dintr-un virus viu inofensiv ( altul decat cel al Bolii Carre ), virus folosit numai pentru a „cara” portiunea din virusul  bolii Carre responsabila de inducerea raspunsului imun din partea gazdei. Aceasta forma de vaccin cu virus recombinat pare sa fie mai buna pentru ca este practic e imposibil ca boala sa apara sub orice forma a ei ca rezultat al vaccinnarii. Complicatiile post vacinale sunt extrem de rare dar totusi sunt posibile in cazul folosirii vaccinului facut din virus viu atenuat.
Conceptul imunizarii cainilor contra bolii Carre prin folosirea virusului  pojarului de la om este complet depasit in ziua de astazi, deuarece raspunsul imunitar este total nesatisfacator fata de cel obtinut prin folosirea vaccinurilor din germeni vii atenuati sau a celor recombinate.

 

sursa : veterinarulconstanta , animalutul , zooland , animale

Epilepsia

/în /de

Epilepsie (Caine)

Epilepsia la caini este o afectiune cronica ce se manifesta prin atacuri repetate (convulsii, izbucniri). O criza de epilepsie este manifestarea clinica a unei activitati cerebrale anormale in cortex. Epilepsia necesita asistenta medicala pe viata.
Denumire populara: Convulsii, atacuri
Denumire stiintifica: Epilepsie idiopata (primara, genetica, reala sau mostenita), epilepsie secundara.

Diagnostic
Semnalmente clinice primare: Spasme tonico-clonice generalizate, cele mai comune. Status epilepticus este o stare in care o criza dureaza mai mult de 5 minute sau o serie de mai multe crize are loc intr-o perioada scurta de timp, dar cainele nu-si recapata niciodata cunostinta. Crizele “in buchet” reprezinta mai multe crize intr-o scurta perioada de timp, dar cu scurte perioade de constienta intre ele.
Semnalmente clinice secundare: Salivatie, voma, urinare, defecare, oboseala (letargie), dezorientare, orbire.

Incidenta boala: Se crede ca incidenta epilepsiei primare la caini este de 1-2%.
Distributie geografica: N/A
Cauze: Epilepsia idiopata se defineste ca o boala cu etiologie necunoscuta si poate fi ereditara (predispozitie genetica) la unele rase. Epilepsia secundara poate fi cauzata de tulburari metabolice (hipoglicemie), boli infectioase (jigodia la caini), intoxicatii (plumb, pesticide, muscatura de melc, antigel), contuzii craniene, tumori pe creier sau defecte congenitale.
Diagnostic diferential: Medicul veterinar va ajuta la diferentierea intre epilepsia primara si cea secundara. Sunt port-sistemic, encefalopatie hepatica.
Prognostic: Majoritatea cainilor care iau medicamente antispastice duc vieti normale, sanatoase. Aproximativ 30% nu raspund corespunzator la medicatie.

Tratament
Tratament acasa: Separati imediat cainele in criza si mutati animalul intr-un loc relativ intunecos si linistit. Tratamentul medical pe termen lung (de la luni la ani), in functie de frecventa si severitatea crizelor, poate fi prescris de un medic veterinar, pentru animalele care au una sau mai multe crize pe luna.
Tratament clinica: Status epilepticus si crizele in buchet impun interventia imediata si de urgenta din partea unui medic veterinar deoarece acestea pot duce catre complicatii fatale (cresterea excesiva a temperaturii corporale din cauza spasmelor musculare si leziuni ale creierului daca respiratia este compromisa). Cateva dintre antispasticele obisnuite prescrise sunt fenobarbitalul, diazepamul, bromura de potasiu, fenitoina si gabapentina.

 

sursa : veterinarulconstanta , animalutul , zooland , animale

Insuficienata renala acuta si cronica la caine

/în /de

Insuficienta renala acuta (Caine)

Insuficienta renala acuta la caini este o afectiune grava, care ameninta viata cainelui, caracterizata prin diminuarea brusca a functiilor rinichilor, care se mentine timp de cateva ore sau zile, ceea ce duce la schimbari bruste in echilibrul fluidelor si al electrolitilor.
Denumire populara: Insuficienta renala acuta
Denumire stiintifica: Insuficienta renala acuta

Diagnostic
Semnalmente clinice primare: Letargie (depresie), anorexie (pierderea poftei de mancare), voma, diaree, deshidratare, ataxie (incoordonare sau stare ca de ebrietate, cum ar fi cea din intoxicatia cu antigel), crize convulsive

Semnalmente clinice secundare: Polidipsie (bea apa in exces), poliurie (urineaza mai mult decat normal), incontinenta urinara, respiratie urat mirositoare, ulcere bucale.
Incidenta boala: Incidenta exacta a insuficientei renale acute nu este cunoscuta, insa este mai putin frecventa decat insuficienta renala cronica.
Distributie geografica: N/A
Cauze: Leziuni de natura toxica, Aminoglicozide, Tetracicline, Etilenglicol (Antigel), Struguri sau stafide, Micotoxine, Scaderea tensiunii arteriale, Dezhidratare, Hemoragie, Stop cardiac congestiv, Septicemie, Insolatie, Antiinflamatoare nesteroidiene, Tromboza vasculara renala (cheaguri de sange), Infectie cu leptospiroza
Diagnostic diferential: Insuficienta renala cronica, boala Addison.
Prezentare generala: Insuficienta renala acuta poate afecta mai multe organe, avand in vedere ca rinichii indeplinesc mai multe functii vitale pentru organism. Rinichii filtreaza sangele si indeparteaza reziduurile, regleaza volumul si compozitia fluidelor din corp (electroliti si minerale), mentin echilibrul acido-bazic si produc hormoni. Insuficienta renala acuta (ARF) are 3 faze: inductia, mentinerea si recuperarea. Inductia incepe prin afectarea rinichilor urmata de scaderea capacitatii rinichilor de a concentra urina, ceea ce duce la cresterea concentratiei de reziduuri in sange. Faza de mentinere poate dura mai multe zile, pana la saptamani, si e caracterizata prin afectarea ireversibila a rinichilor si productie scazuta de urina. Animalele decedeaza de regula, sau sunt eutanasiate, daca nu sunt sustinute prin dializa. Cainii ce supravietuiesc acestei faze pot intra in faza de recuperare, care poate dura mai multe saptamani. Unii caini pot suferi pagube permanente, iar rinichii pot sa nu isi mai recupereze niciodata complet functiile.
Prognostic: Prognosticul general al ARF este rezervat; mortalitatea atinge 60% din totalul cazurilor de ARF. Daca un animal de companie afectat de aceasta boala supravietuieste 6-8 saptamani, atunci prognosticul pe termen lung se imbunatateste.

Tratament
Tratament acasa: Se pot administra fluide subcutanat odata ce starea pacientului s-a stabilizat. Medicul veterinar poate prescrie o dieta saraca in proteine sau fosfor.
Tratament clinica: ARF este o afectiune ce ameninta viata animalului si care necesita spitalizare si tratament intensiv timp de mai multe zile/ saptamani. Tratamentul include administrarea de fluide intravenos, corectarea echilibrului acido-bazic si a schimbarilor electrolitice. Tratamentul imediat poate implica remedierea afectiunilor ce ameninta viata animalului, ca hiperpotasemia (potasiu seric in exces) si acidoza. Pentru intoxicatia cu antigel, poate fi necesar tratamentul cu un antidot specific (etanol sau 4-metilpirazol). Dializa peritoneala sau hemodializa pot fi necesare in anumite situatii pentru a castiga timp pentru recuperarea rinichilor sau pentru transplant.

Insuficienta renala cronica (Caine)

Insuficienta renala cronica (CRF) este o tulburare progresiva cel mai frecvent asociata cu cainii invarsta, in care rinichii incet pierd capacitatea de a concentra urina si eliminarea deseurilor. Boala este asociata cu modificari ireversibile la structura rinichiilor, cum ar fi cicatrizarea si pierderea nefronilor, de unitatile functionale ale rinichilor.
Denumire populara: Insuficienta renala
Denumire stiintifica: Insuficienta renala cronica
Diagnostic
Semnalmente clinice primare: Poliuria (cresterea frecventei de urinare), hipostenuria (urina diluata), polidipsia (cresterea frecventei de baut), anorexie, varsaturi.

Semnalmente clinice secundare: Scadere in greutate, deshidratarea, vazul, pentru ca rinichii pierd capacitatea de a reabsorbi apa, orbire din cauza hipertensiunii arteriale, ulcere stomacale sau orale, exercitarea intoleranta datorita anemiei (nivel scazut de celule rosii din sange). La animalele tinere, inmuierea maxilarului sau a oaselor craniului, din cauza redistribuirii de calciu si fosfor în organism (cunoscut si sub numele de insuficienta renala osteodystrophy), slabiciune musculara, convulsii (rare).
Incidenta boala: Incidenta generala la insuficienta renala cronica la caini este de aproximativ 0,6 la suta din populatie, iar incidenta creste cu varsta.
Distributie geografica: Nu exista nici o distributie geografica pentru insuficienta renala cronica.
Cauze: Idiopatice (in cazul in care cauza nu este cunoscut), Pyelonephritis (infectie la rinichi), neoplazie (cancer), cum ar fi cancerul renal sau cancerul metastatic cu tumora initiala intr-o alta parte a corpului, amyloidosis, o conditie in cazul in care un tip de proteina numita amyloid este permanent depozitata in rinichi, nephrolith (piatra la rinichi), glomerulonephritis ca o tulburare imunitara care cauzeaza inflamatie de o anumita parte a rinichilor, numita glomerulus, lupusul, tulburari congenitale, cum ar fi rinichii polichistici, displazie renala sau hipoplazie, in cazul in care rinichii nu reusesc sa se dezvolte corect ca un embrion sau fat; orice cauza a insuficientei renale acute, daca nu este pe deplin tratata poate progresa la insuficienta renala cronica daca animalul supravietuieste pentru un timp destul de lung.
Diagnostic diferential: Insuficienta renala acuta, boala Cushing (hiperadrenocorticism), diabet.
Prezentare generala: Insuficienta renala cronica (CRF) este o tulburare progresiva in care rinichii incet pierd capacitatea de a concentra urina si de a elimina deseurile. Boala se caracterizeaza prin modificari ireversibile la structura rinichilor, cum ar fi cicatrizarea si pierderea de nefroni, de unitatile functionale ale rinichilor. Rolul rinichilor in filtrarea deseurilor, mentinerea echilibrului electrolitic si functia endocrina, afecteaza un numar de alte organe, sisteme, de asemenea. Pierderea apei prin intermediul rinichilor duce la cresterea urinara (poliliuria), urina diluata (hipostenuria) si a cresterea bautului de apa(polidipsia). Acumularea deseurilor de azot în sange ca urmare a scaderii de filtrare poate provoca anorexie si varsaturi. CRF poate, de asemenea, duce la tensiunii arteriale crescute (hipertensiune arteriala) care duce la orbire, ulcere ale tractului digestiv, anemie, dezechilibre electrolitice (în special potasiu, fosfor si calciu), cresterea activitatii glandei paratiroide, slabiciune musculara si, eventual convulsii. Modificarile si pierderea functiei aparea peste câteva luni, ceea ce il face dificil de a determina cauza exacta a CRF în cele mai multe cazuri. Tulburari care pot duce la CRF includ conditii dobandite (cum ar fi infectiile renale si pietre la rinichi), tulburari congenitale in care rinichii nu reusesc sa se dezvolte in mod corespunzator, tulburari cauzate de sistemul imunitar (cum ar fi lupusul si amyloidosis) si cancerul. Orice caz de insuficienta renala acuta poate, de asemenea, sa se dezvolte în CRF, daca nu este complet tratat. CRF poate aparea la orice varsta a cainelui de sex masculin sau feminin. Cu toate acestea, este mult mai frecventa la caini peste 7 ani. Anumite rase au mostenit sau tulburari familiale care le predispun la dezvoltarea CRF, cum ar fi Basenji, Beagle, Bedlington terrier, Bernese mountain dog, Bull terrier, Cairn terrier, Shar-Pei, Chow Chow, Cocker spaniel, Doberman pinscher, Golden retriever, Keeshond, Lhasa Apso, Newfoundland, Norvegian elkhound, Pembroke welsh corgi, Rottweiler, Samoyed, Shih Tzu, Soft-coated wheaten terrier si Standard poodle.
Prognostic: CRF este o conditie ireversibila. Cand este depistat precoce, tratamentul poate incetini progresia acesteia. Etapa-tarzie a CRF are un prognostic slab.

Tratament
Tratament acasa: Dupa determinarea severitatii CRF, tratamentul de acasa de multe ori implica administrarea subcutanata de fluide (lichide sub piele), modificari de dieta si medicamente pentru a atenua simptomele.
Tratament clinica: Cand se suspecteaza CRF, cainele trebuie sa fie supus unei examinari fizice complete, cu sange si analize de urina. Alte boli trebuie sa fie excluse, inclusiv diabetul si boala Cushing, precum si un plan de tratament adecvat pus in aplicare. Acest lucru implica analize de sange, cum ar fi un set complet de analize de sange si analize chimice, analize de urina, cultura de urina, urina raportul de proteine / creatinina si masurarea tensiunii arteriale. Alte teste suplimentare pot include examinari cu ultrasunete, raze-X (radiografii), biopsie la rinichi, microalbumine din urina si masurarea ratei de filtrare glomerulara. Tratamentul este proiectat pentru a atenua simptomele care scad calitatea vietii si de a incetini evolutia bolii. Tratamentul poate presupune fluide intravenoase (IV), medicatie a tensiunii arteriale, antibiotice pentru infectiile rinichilor, reducatori ai aciditatii gastrice, medicatie pentru a modifica electrolitii (in special potasiu, fosfor si calciu), eritropoietina sau transfuzii de sange la adresa anemiei, modificari de dieta, cum ar fi completarea dietei cu omega-3 acizii polisaturati grasi sau de hranire a unui regim alimentar scazut in proteine si fosfor.
Actiuni preventive: Diagnosticul si managementul insuficientei renale cronice vor fi determinate de medicul veterinar.

sursa : veterinarulconstanta , animalutul , zooland , animale

Insuficiena renala acuta si cronica la pisica

/în /de

Insuficienta renala acuta este o afectiune descrisa ca declin subit al functiilor renale care apare de obicei pe parcursul catorva ore pana la cateva zile. Este obligatorie ingrijirea veterinara.
Denumire populara: Insuficienta renala acuta

Diagnostic
Semnalmente clinice primare: Anorexie (animalul nu mananca), voma, isbugnire acuta de diaree, deprezie, deshidratare, dureri abdominale la palpare, ulceratii bucale

Semnalmente clinice secundare: Unele pisici urineaza cantitati mai mici, febra.
Incidenta boala: Incidenta poate creste in timpul lunilor de iara si toamna din cauza riscului crescut de expunere la antigel care contine ethylene glycol.
Cauze: Toxine, boli sistemice, probleme de de circulatie sangvina.
Diagnostic diferential: Insuficienta renala cronica, insuficienta hepatica, diabet, hipertiroidie, pancreatita
Prezentare generala: Insuficienta renala acuta (IRA) este o afectiune ce se poate descrie ca o afectare profunda a functiei renale ce poate aparea in zile sau chiar ore. Rolul rinichiului este acela de a filtra sangele si a elimina toxinele. Orice agresiune asupra rinichiului poate duce la afectarea functiei lui si la acumularea de toxine in sange. Functia renale poate fi verificata prin determinarea ureei si creatininei. Cauze ale IRA sunt in general 3: nefrotoxine, probleme circulatorii si de irigare a tesuturilor si boli sistemice. boli ca hipertiroidismul sau diabetul pot declansa IRA daca nu sunt tinute sub control. Una din cauzele frecvente ale aparitiei IRA este ingerarea de antige (etilen glicol). Acesta este dulce la gust dar chiar si cantitati mici de substanta poate determina aparitia insuficientei. Este importanta diferentierea intra insuficienta renala cronica si cea acuta (IRA/IRC)intrucat IRA poate fi reversibila dar necesita o interventie medicala rapida si agresiva.
Prognostic: In general, prognosticul pentru insuficienta renala acuta depinde de 4 factori, incluzand severitatea disfunctiei renale, raspunsul la tratament, masura in care au fost afectati rinichii si posibilitatea de a gestiona alte efecte, ca durerile abdominale si voma.

Tratament
Tratament acasa: Nici un tratament la domiciliu cunoscut nu ar fi suficient sa trateze insuficienta renala acuta.
Tratament clinica: Obiectivul tratamentului insuficientei renale acute este de a limita afectarea rinichilor, de a stimula productia de urina si de a contracara orice efecte ale cresterii toxinelor din sange. Este necesara ingrijirea veterinara. Ingrijirea initiala implica obtinerea analizelor de sange si urina, administrarea de fluide intravenous, monitorizarea eliminarii de urina; radiografii/ ecografii abdominale si tratarea oricaror efecte generate de cresterea toxinelor din sange. Pentru a scadea afectarea suplimentara a rinichilor, se impune tratament agresiv cu fluide. Productia de urina este stimulata cu diuretice. Simptomele tipice includ greata, voma si inapetenta. Acestea sunt tratate cu anti-vomitive si suport nutritiv.

Insuficienta renala cronica (Pisica)

Insuficienta renala cronica (IRC)este o afectiune ireversibila, dar care adesea avanseaza lent, care este tinuta sub control, nu vindecata. Scopul tratamentului este de a incetini evolutia bolii si de a minimiza schimbarile in alte sisteme ale corpului.
Denumire populara: Insuficienta renala cronica
Denumire stiintifica: Insuficienta renala cronica

Diagnostic
Semnalmente clinice primare: Cresterea volumului de urina eliminata si a cosumului de apa (poliurie si polidipsie), letargie si scaderea nivelului de activitate obisnuit, pirderea apetitului (anorexie) si pierderea in greutate, anemie
Semnalmente clinice secundare: Vomismente, ulceratii sau afte in gura (stomatita si glosita), se poate ajunge uneori pana la pierderi ale densitatii osoase si ale dintilor, miros de amoniac sau acetona a respiratiei.
Incidenta boala: Insuficienta renala cronica este una dintre cele mai comune afectiuni cornice la pisici si una dintre cele mai comune cauze ale mortii la pisicile varstnice.
Distributie geografica: N/A
Cauze: Hipertensiune (presiune arteriala mare), Mediate imunn (sistemul imunitar incepe sa atace tesuturile din corp), Neoplazii (celule canceroase care aparea in rinichi sau pot metastaza din alte organe).
Diagnostic diferential: Diabet insipid (poate de asemenea determina cresterea urinarii si consumului de apa), Neoplazii (cancer).
Prezentare generala: Rinichiul este compus din milioane de unitati filtrante (nefronii). Fiecare nefron are o zona filtranta (glomerul) si tubuli unde apa si alte substante sunt reabsorbite. IRC poate afecta pisicile de orice varsta si se poate dezvolta ca urmare a traumatismelor de orice fel (infectii, boli autoimune, petre/nisip la rinichi, toxine) si isi poate avea originea la oricare parte a nefronului. Cand o parte a nefronului este vatamata prea mult, acesta va degenera in totalitate. Pe masura ce mor tot mai multi nefroni, rinichiul isi altereaza structura si forma. Atunci cand un nr prea mare de nefroni a fost distrus, se instaleaza IRC. Este IMPORTANT de retinut ca se poate detecta IRC-ul din faze incipiente, prin analize de sange, urina si ecografie, Inainte ca semnele clinice sa apara. Semnele primare sunt subtile, pisica doarme mai mult, nu se mai joaca. Se pot observa urinari mai dese si consum de apa mai mare. Mai tarziu apar lipsa apetitului si pierderea in greutate precum si miros de amoniac sau acetona a respiratiei.
Prognostic: Insuficienta renala cronica este o boala care este tinuta sub control, incercand incetinirea evolutiei si mentinerea unei bune calitati a vietii. Nu este o boala ce poate fi vindecata.

Tratament
Tratament acasa: Odata ce o pisica ce sufera de insuficienta renala cronica a fost stabilizata, proprietarul si veterinarul trebuie sa intocmeasca un plan de ingrijire la domiciliu pentru a mentine o calitate cat mai buna a vietii pisicii si pentru a incetini evolutia bolii. Dietele pentru rinichi restrictioneaza adesea proteinele; suplimentele de potasiu si cele care scad absorbtia fosforului din tractul gastro-intestinal pot ajuta. Se asigura medicatie regulata pentru controlul presiunii sanguine si pentru a incetini pierderea proteinelor prin rinichi. Avand in vedere ca se pierde mult lichid, adesea stapanii invata sa administreze fluide subcutanat sau intravenos prin cateter (branula).

Tratament clinica: Tratamentul initial implica cel mai adesea administrarea de fluide intravenos (IV), prin intermediul unei branule introduse in vena. Scopul este acela de a reduce azotul uremic din sange si creatinina in timp ce in paralel se urmareste echilibrul electrolitic si controlul hipertensiunii.

 

sursa : veterinarulconstanta , animalutul , zooland , animale

Displazie de sold (Caine)

/în /de

Displazia de sold este o afectiune comuna, genetica, ce cauzeaza cainelui dureri si schiopatare. Boala reprezinta instabilitatea articulatiei soldului care afecteaza de obicei ambele solduri. Aceasta afectiune duce la osteoartrita, care poate fi controlata cu analgezice, exercitii/ scadere in greutate sau chrurgical.
Denumire populara: Displazie de sold
Denumire stiintifica: Malformatie si degenrare coxofemurala, subluxatie congenitala bilaterala.

Diagnostic
Semnalmente clinice primare: durere, schiopatare, dificultate in a se ridica si in a merge pe scari, mers topait ca de iepure, atrofie musculara.
Incidenta boala: In ciuda existentei programelor de control al displaziei de sold aplicate de crescatori, incidenta ramane in continuare crescuta, intre 10 si 48%. Rasele cu cea mai mare incidenta includ ciobanestii germani, rottweilerii si labradorii/ golden retrieverii. Rasele cu incidenta minima sunt greyhound-ii, ogarii afgani si ogarii irlandezi.

Distributie geografica: N/A
Cauze: predispozitie genetica, slabirea soldului, factori de mediu.
Diagnostic diferential: ruptura a ligamentului incrucisat, trauma, luxatie de rotula, fracturi, afectiuni ale coloanei vertebrale, boala transmisa de capuse.

Prezentare generala: Displazia de sold (care inseamna fie o malformatie fie o degenerare a articulatiei coxo-femurale sau soldului) este o boala genetica ereditara ce afecteza de obicei rasele mari. Desi exisa examene si regulamente in privinta inmultirii cainilor cu displazie, totusi aceasta problema apare la rasele de caini in proportii de 10%-40%. Rasele cele mai predispuse sunt rottweilerii, ciobanestii germani, labradorii si golden retrieverii, dar in general orice rasa mare este expusa.Instalarea semnelor clinice se poate face chiar si de la varsta de 3 luni dar pot aparea la orice varsta. Semnele cele mai frecvente sunt durerea zonala, schiopatura, anchiloza, dificultatea la ridicare sau urcatul si coboratul scarilor cu dificultate, pierderea masei musculare la nivelul soldului si membrului posterior. Mediul, alimentatia si rata de crestere sunt factori ce intra in corelatie cu exprimarea acestei boli sau aparitia si dezvoltarea altor afectiuni ca artroza sau in cazul de fata, coxartroza. Cainii supraponderali si cei necastrati pot avea o incidenta crescuta si o exprimare mai grava a acestei afectiuni.
Prognostic: Daca tratamentul medicamentos nu isi face efectul, este necesara interventia chirurgicala. Displazia de sold nu poate fi vindecata medicamentos sau chirurgical. Cainii cu displazie de sold necesita ingrijire pe intreg parcursul vietii.

Tratament
Tratament acasa: Nutritia adecvata si un program de exercitii sunt esentiale in prevenirea displaziei de sold. Obezitatea creste semnificativ stresul suportat de articulatii si va grabi degenerarea acestora. Veterinarul poate prescrie diete adecvate, menite sa reduca riscul displaziei de sold, atat pentru cainii care cresc rapid, cat si pentru adultii din rasele mari. Imperecherea cainilor cu displazie de sold este descurajata.
Tratament clinica: Primele mijloace de diagnosticare a displaziei de sold sunt examinarea ortopedica si radiografiile pelviene. Odata diagnosticata, veterinarul poate prescrie un tratament adecvat. Acesta debuteaza in general cu medicamente antiinflamatoare pentru a reduce durerea si inflamarea, suplimenti nutritivi, care pot include glicozaminoglicani polisulfatati, glucozamina si condroitin sulfat, care pot sustine sanatatea articulatiilor, scadere in greutate (daca este cazul) si exercitii. Cand tratamentul medicamentos nu mai atenueaza durerea si nu mai sustine mobilitatea la un nivel acceptabil, se poate lua in considerare o interventie chirurgicala. Tehnicile chirurgicale, adesea realizate de un chirurg veterinar, includ osteotomie pelviana tripla, sifiziodeza juvenila, inlocuire totala de sold, artroplastie prin excizie si altele.

sursa : veterinarulconstanta , animalutul , zooland , animale

Diabet (Pisica)

/în /de

Diabetul felin este o boala endocrina comuna a pisicilor. Simptomele uzuale sunt setea crescuta, urinare crescuta si pierdere in greutate in ciuda unui apetit crescut. Aceste simptome sunt rezultate ale incapacitatii organismului pisicii de a procesa glucoza. Aceasta afectiune duce la declinul treptat al starii de sanatate a pisicii si, ne tratata, va duce la decesul pisicii
Denumire populara: Diabet
Denumire stiintifica:
Diagnostic
Semnalmente clinice primare: Sete accentuata, urinare in cantitati crescute si apetit crescut asociat cu pierdere in greutate.
Semnalmente clinice secundare: Stare proasta a robei din cauza lipsei de auto-toaletare, neuropatii periferice, mai ales pe trenul posterior unde se poate observa o postura plantigrada(pisica merge cu jaretele atingand pamantul).
Incidenta boala: Incidenta diabetului felin variaza de la 1 din 500 de exemplare, pana la 1 din 100 de exemplare. Obezitatea este un factor favorizant.

Distributie geografica: Nu este cunoscuta o anumita distributie geografica pentru diabetul felin.
Cauze: Pancreasul este incapabil sa secrete insulina si/ sau tesuturile nu pot raspunde corespunzator la insulina.
Diagnostic diferential: Stres, hiperadrenocorticism (sindromul Cushing), acromegalie (hormon de crestere in exces ceea ce duce la cresterea in exces a membrelor), cancer pancreatic, terapie medicamentoasa (glucocorticoizi).
Prognostic: Prognosticul pentru o pisica diabetica depinde de masura in care stapanul se dedica tratarii afectiunii, de comunicarea intre medicul veterinar si stapan si de un bun control al glucozei din sange prin dieta si administrarea de insulina. Ingrijirea corespunzatoare poate oferi unei pisici diabetice o viata relativ normala.

Tratament
Tratament acasa: Ingrijirea corespunzatoare la domiciliu consta in schimbarea dietei si in administrarea zilnica a unei forme de insulina. Sunt recomandate dietele bogate in proteine si cu un continut mai scazut de carbohidrati. Insulina este folosita pentru a tine sub control glucoza din sangele pisicii.
Tratament clinica: Dupa diagnosticare, medicul veterinar va prescrie insulina si schimbarea dietei. Starea pisicii va trebui reevaluata o data pe saptamana timp de aproximativ o luna de la inceperea tratamentului cu insulina. La fiecare vizita, pisica va trebui sa fie internata o zi, pentru a obtine serii de masuratori ale glucozei din sange. In functie de aceste masuratori, veterinarul poate schimba tipul sau doza de insulina.
Actiuni preventive: Daca o pisica prezinta simptome de diabet, ea trebuie sa fie examinata de un medic veterinar. Acesta si stapanul pisicii trebuie sa colaboreze strans pentru a oferi pisicii cel mai bun tratament si cea mai buna ingrijire.

sursa : veterinarulconstanta , animalutul , zooland , animale