0
0

Bună ziua, am un beagle de 8 ani și l-am castrat în urma cu 4 săptămâni. Operația a decurs fără complicații, însă la o săptămână distanta, cățelușa a început sa aibă  sângerari vaginale. Timp de 3 zile i-am făcut tratament cu antibiotice administrat prin injecții, iar problema păruse ca se rezolvase. 24 de ore mai târziu însă sângerările au revenit, mai întâi foarte puțin iar a doua zi deja revenise la normal. În consecință, am ales sa revenim la tratamentul anterior, dar deja nu mai avea aproape nici un efect,  nici măcar după 1 sapt.

M-am decis sa o duc la alt cabinet veterinar unde i-a fost făcută cățelușei o ecografie, în care nu au fost găsite anormalitati de nici un fel. Deznodământul doctorilor a fost unul ca s-ar putea sa aibă vaginita, și mi-a recomandat therios, un antibiotic administrat pe cale orala. Primul antibiotic l-a primit seara, iar a doua zi pana în a treia nu a mai avut nimic. Dacă la primul tratament mai curgea puțin în a treia zi, acum după prima zi nu a curs un strop de sânge. Din a doua însă, a început sa curgă iarăși, foarte puțin, și deși am continuat tratamentul sângerările s-au agravat și au ajuns acum, în a cincea zi sa curgă parca cum curgea la început.

Aveti vreo idee!? Mulțumesc anticipat.

Oras
Constanta
0
0

Buna ziua

Exista doua posibilitati: una sa ii fi ramas o parte de ovar si acesta sa ii dea aceste manifestari(sa aiba ciclu) si daca e aceasta in aproximativ 14 zile ar trebui sa i treaca de la sine sau mai repede cu o injectie hormonala si a doua sa fie un vas de sange la nivelul bontului care s a spart si in cazul acesta ar trebui intervenit chirurgical.

O zi buna

1 raspuns
Raspunsul tau
Name*
E-mail*
Oras